Pe Superbet.ro, pariul de tip Handicap are trei mecanici diferite, în funcție de modul în care este prezentat
Pariul Handicap 2-way în care numele echipei NU este prezentat în opțiunea de pariere
Exemple de format:
- Handicap: H1 (-1.5) / H2 (-1.5)
- Handicap prima repriză: I H1 (0.5) / I H2 (0.5)
- Handicap seturi: HS1 (2.5) / HS2 (2.5)
În cazul acestui tip de handicap, valoarea din paranteză se adaugă/se scade (în funcție de semnul handicapului) întotdeauna din totalul variabilelor (goluri, seturi, game-uri, hărți etc.) echipei gazdă/echipei prezentate în partea stângă.
Exemplu:
În oferta de pariere avem partida Tottenham - Liverpool, cu opțiunea de pariere Handicap 1.5, selecțiile:
H1 (1.5), cota 1,24 înseamnă: numărul de goluri înscris de Tottenham + Handicap (1.5) să fie mai mare decât numărul de goluri înscris de Liverpool
H2 (1.5), cota 4,05 înseamnă: numărul de goluri înscris de Tottenham + Handicap (1.5) să fie mai mic decât numărul de goluri înscris de Liverpool
Pariul Handicap 2-way în care numele echipei este prezentat în opțiunea de pariere
Exemple de format:
- Handicap Seturi
Halep (-1.5) / Pliskova (1.5)
- Handicap
Barcelona (-0.5) / Dortmund (0.5)
- Handicap hărți
Astralis (-1.5) / Team Vitality (1.5)
În cazul în care echipa/participantul este prezent(ă) în opțiunea de pariere, valoarea handicapului se adună/scade (în funcție de semn) echipei în dreptul căreia este specificat
Exemplu:
În oferta de pariere avem partida de Rugby Colomiers – Biarritiz, cu opțiunea de pariere Handicap puncte în meci, selecțiile:
Colomiers (-3.5), cota 1.85: Colomiers va avea mai multe puncte decât Biarritiz după ajustarea handicapului de -3.5 puncte la scorul obținut de către Colomiers
Pentru ca pariul să fie câștigător, trebuie ca: Puncte Colomiers – handicap (-3.5) > Puncte Biarritiz
Biarritiz (3.5), cota 1.85, înseamnă: Biarritiz va avea mai multe puncte decât Colomiers după ajustarea handicapului de 3.5 puncte la scorul obținut de către Biarritiz
Pentru ca pariul să fie câștigător, trebuie ca: Puncte Biarritiz + handicap (3.5) > Puncte Colomiers
Pariul de tip Handicap European 3-way:
Exemple de format:
- Sivasspor (0:1) / Egalitate (0:1) / Erzurum BB (0:1)
- Barcelona (0:2) / Egalitate (0:2) / Dortmund (0:2)
- Villarreal (1:0) / Egalitate (1:0) / Atletico Madrid (1:0)
În cazul pariului Handicap de tip European 3-way, trebuie să ghicești rezultatul final al meciului DUPĂ aplicarea handicapului
Exemplu:
În oferta de pariere avem partida dintre Santa Clara și Belenenses, cu opțiunea de pariere Handicap, având următoarele selecții și cote:
Santa Clara (0:1) 5,50 / Egalitate (0:1) 3,90 / Belenenses (0:1) 1,60
Santa Clara (0:2) 16,00 / Egalitate (0:2) 8,00 / Belenenses (0:2) 1,14
Santa Clara (1:0) 1,33 / Egalitate (1:0) 5,00 / Belenenses (1:0) 10,00
Aceste opțiuni de pariere erau disponibile la scorul Santa Clara (0) : Belenenses (0)
Partida s-a terminat cu scorul Santa Clara (2) : (0)Belenenses. Mai jos sunt exemplificate 3 opțiuni din cele prezentate.
Pariul “Santa Clara (0:1)”, la cota 5,50, se traduce în felul următor: Santa Clara câștigă meciul după ajustarea handicapului prezentat în paranteză.
Astfel, la numărul de goluri înscrise de către Santa Clara se adaugă (0), iar la numărul de goluri înscrise de Belenenses se adaugă (1), conform specificațiilor handicapului (0:1), iar apoi se compară.
Goluri Santa Clara (2) + Handicap (0) > Goluri Belenenses (0) + Handicap (1), astfel că pariul este câștigător.
Pariul “Egalitate (0:2)”, la cota 8,00, se traduce astfel: Partida se termină la egalitate, după ajustarea handicapului prezentat în paranteză.
Goluri Santa Clara (2) + Handicap (0) = Goluri Belenenses (0) + Handicap (2), astfel că pariul este câștigător.
Pariul „Belenenses (0:1)”, la cota 1,60, se traduce astfel: Belenenses câștigă meciul după aplicarea handicapului prezentat în paranteză.
Goluri Santa Clara (2) + Handicap (0) > Goluri Belenenses (0) + Handicap (1), astfel că pariul este pierzător.
Află mai multe:
Pentru mai multe informații, poți citi și articolul referitor la Ce este Handicapul Asiatic?